februarie | 2024 | balerinudincarpati

Aici sunt in trenul care a plecat la 6 spre Malnaș.. e încă noapte…

îți dai seama.. ca sa pot face asta m-am trezit la 5 si am luat masina, ca nu e niciun bus la ora aia

bagajul l-am facut asa.. 1aparat foto, 1l apă, 4 covridogi luati ieri la reducere.. 1mandarină ..si un dog..

da ce zic eu, că după o oră când am ajuns la Malnaș tot beznă era.. uite trenul care ne-a lăsat..

O luăm puțin înapoi, mai mult pe câmp, că pe drum mai trec mașini în viteză…
De după niște culmi muntoase se chinuie să răsară soarele..

traversăm Oltul..

și apucăm drumul de țară.. umed, ca după o falsă-primăvară..

ne apropiem de munte, iar miriștea din bazinul Oltului s-a transformat ușor-ușor într-o pădure..

în stânga noastră ne curge un pârâu printre copaci..

Planul de acasă este să trecem acest munte, să coborâm în dreapta spre nord pe o vale de râu până în localitatea exotică numită Valea Zălanului, să traversăm localitatea, să urcăm înapoi în munți până om da de Refugiul 3 hotare, împlinind astfel o jumătate de cerc al întregului traseu, iar apoi să întregim cercul coborând din munții din spate și urcând din nou în ăștia apropiați și să revenim ceva mai la sud în localitatea Bodoc, de unde să luăm trenul înapoi spre casă.

Multe dorințe, acum să vedem și cum ne mișcăm. În această idee, abandonăm drumul forestier și o tăiem de-a dreptul prin pădurea de fag și prin făgetul aferent.

Am vrea să ajungem în vârful acestui prim munte în cam 1h, adică pe la 8.

Mersul prin lăstărișul des de fag mă relaxează brusc. Îmi place mai mult decât pe drumul jilav și monoton. Pe drum te plictisești, dar în pădure niciodată..

De exemplu, ne trezim la un moment dat traversând o vale adâncă..

Când ieșim în coamă, e tot pădure. Urmăm drumul forestier către dreapta..
Atmosfera e încă de suspans..

După ceva vreme ieșim într-un luminiș imens.. Poiana lui Ivan.. în dreptul Dealului Golaș.
Ironia face ca acel deal, aflat în dreapta imaginii, să pară de aici complet împădurit..
Facem o pauză de masă și dăm gata împreună 2 covridogi..

Traversăm mare parte din poiană și ne apropiem de o vale împădurită.. care este și destinația noastră..
Planul este să coborâm firul acelei văi către dreapta până dăm în localitatea Valea Zălanului..
Oare să ocolim totuși desișul prin stânga?

De ce să ocolești când poți să încerci de-a dreptul?
În fond și dacă ocolești poți să dai peste obstacole..
Să pătrundem așadar în acestă vale direct..

S-a dovedit o idee așa și așa.. pârâul din vale va face aici pereți abrupți..
Dar noi am trecut voinicește și de acest mic obstacol și ne-am încadrat pe un al 3-lea drum pe ziua de azi..

Cu acest drum și pârâul său aferent, pe nume Ivan, ne-am însoțit o bucată zdravănă de vreme, pierzând toată altitudinea acumulată cu greu la prima oră. În final am ajuns la o confluență păzită de o veveriță, care ne-a spus s-o luăm la stânga..

Și merserăm ce merserăm, că în total se făcură 3 ceasuri de drum și ieșirăm în Valea Zălanului..

Poarta primei case întâlnite de noi, aflată în coada satului dinspre pădure..

Am fost foarte impresionat de împletiturile de bârne cioplite cu barda..

și culorile aprinse..

lui Heri i-a plăcut această mașină de teren..

încet-încet satul s-a terminat
râul curgea tot la vale, mult mai lat decât la prima noastră întâlnire..
l-am sărit cu chiu cu vai aruncând în el câteva pietre și bușteni..
heri dupa mine prin apă.. de abia a mai dat noroiul jos de pe labe…
am mai gustat un covridog si mandarina
și hai la deal..

câteva oi pe versantul din spate..

urcușul nu-l banuim foarte lung.. si partea asta a traseului ne entuziasmează.. satul vechi și izolat ne-a încălzit inimile.. iar acum suntem din nou în natură…. civilizația e doar o amintire..

cand panta se indulceste, ajungem într-o pădure aerisită de fagi marisori
au fost anume răriți ca să crească și să se dezvolte așa..
seamănă cu un soi de parc natural…

facem al 3-lea popas de mâncare și împărțim și ultimul covridog..
mai bine acum când ne este foame, decât să leșinăm de oboseală..

un observator de urși..

și am ajuuuns.. se vad poienile în care vom găsi probabil refugiul..

în spatele nostru (spre Nord) se zăresc probabil munții din preajma Tușnadului (munții Ciomatu)

în stânga peste Olt (spre Est) creasta munțiilor Bodoc
vârful din centru cu poiana în formă de clepsidră aveam să aflu acasă se numește Vf. Henter (1216m)

iata și punctul nostru terminus, inconjurat de urme de zăpadă într-un soare arzător..

e miezul zilei si am făcut cca. 16 km in cca. 5 ore..
ne asteptăm la ceva similar și la întoarcere..
dar dupa o scurta vizită în refugiu.. ne intindem la o binemeritată plajă de vreun sfert de ceas..

ne trezește o bandă de motocros ce trece pârâind pe lângă noi..
îi salutăm pe fiecare din cap.. mai mult eu… heri îi privește liniștit, așezat ca un Sfinx
plecăm..

în stânga ghicim și Vf. Bodoc, unde am dormit amândoi acum 2 ani..

după nici o oră de creastă, planul ne spune că va trebui s-o abandonam în favoarea altei creste, aflată în stânga, pe care se zărește și o poiană…

detaliu cu poiana mult dorită

o fotografie artistică..

și ne aventurăm în desișuri

mai desiș de atât..
noroc că ajungem totuși în fundul văii, care arată surprinzător de lejer..

pe aici curge, aveam să aflu, Pârâul Mare, care ajunge în comuna V. Crișului și se varsă în Olt..
ne adăpăm amândoi

și luăm în piept versantul advers, care nu arată tocmai ca pe harta GPS, mai exact e împădurit..
din fericire, acest versant, fiind orientat spre apus, are o pădure mai rară..

fagii tineri și cuminți s-au strâns pe alocuri în pâlcuri, parcă de frica vântului..

planul se adeverește la un moment dat și ieșim în luminiș în dreptul unui pin
ne mai crește încrederea..
cred că vom urca tot muntele în mai puțin de un ceas..

după încă ceva lupte, ieșim chiar în poiana noastră..

deasupra poienii mai avem de urcat puțin..
dar în fața noastră se ridică un codru de aramă.. din fagi seculari..
oare ne vor lăsa să trecem?..

pe măsură ce ne apropiem de ei, porți tainice ni se deschid treptat..

heri aleargă după o ciută (a doua pe azi)..
dar, ca de fiecare dată, până să pun mâna pe aparat a și dispărut..

în partea cealaltă ni se dezvăluie poieni nesfârșite..

intuiesc că deși mai avem vreo 7km de mers.. în mare, am biruit
oboseala mă învăluie brusc..
mă îmbrac și-mi pun căciula..
oi fi făcut și insolație..
cad într-un somn de jumătate de oră

mă trezesc

pe astfel de pășuni întinse în mijlocul codrilor ar fi lesne să te pierzi..
nici apa nu știe încotro să curgă și mai formează mici lacuri..

noi ne vedem totusi de drum

în dreapta în zare vedem Postăvaru cu Bucegii în spate..

Ciucașul

furați de peisaj, o luăm cam spre sud.. cam în direcția Sf. Gheorghe..
dar revenim spre est căci trebuie să coborâm în Bodoc prin Zălan..
trecem de această piatră de vârf (Vf. Dealu Caprei)

și dăm de ultima peripeție..
aplicația GPS are o hartă veche, și în locul unor pajiști avem în față o pădure de conifere..

dar planul e plan…
sau mai bine zis, din fericire, linia pe care am trasat-o acasă este făcută după hărți mai noi ale vegetației..

așa că intrăm cu încredere în pădure și în nici câteva secunde dăm de o cale..